Bine ai venit pe acest blog!

Bine ai venit pe acest blog! Ca să afli repede dacă aici poți găsi răspunsurile pe care le cauți, te rog să parcurgi sumarul de mai jos. Aici vei găsi:
1). Informații utile din domeniu despre: hărți climatice și eoliene ale României, R'=Rc minim, centrale cu condensare, S.E.T., puffere, radiatoarele vechi din fontă, Delta T, respirația pereților, ventilația mecanică cu recuperare de căldură , formule de calcul etc.
2). Probabil cel mai complet și realist program GRATUIT pt calcule termice, pt 12 camere, denumit Radia3 (fișier tip excel);
3). Un alt fișier pt calcul termic, altfel structurat dar la fel de gratuit și precis ca toate celelalte, pt o singură cameră, denumit ~CalculTermic~;
4). Un fișier a cărui denumire spune tot: Calcul volum Puffer & Boiler;
5). Un fișier pentru dimensionarea încălzirii prin pardoseală cu agent termic (IPAT): ~Calcul IPAT conform EN 1264~;
6). Un alt fișier a carui denumire spune tot: ~Calcul termic SERE - nou!~;
7). Un fișier cu care poți calcula puterea reală a oricărui radiator pt orice temperaturi de Tur/Retur/Interior, plecând de la puterea lui la temperaturile de T/R/I date de producator: ~Conversie puteri radiatoare~.
8. Două fișiere care transformă pierderile de căldură prin zidărie cu sau fără izolație termică SAU prin tâmplărie de orice fel în bani economisiți pe lună/an sau în ani de recuperare a cheltuielilor / investiției.
9. Un fișier numit Economie prin pardoseală, sau Calcul grosime optimă a izolației sub IPAT care transformă pierderile de căldură în jos prin izolație ale unei pardosele cu IPAT în bani economisiți pe lună/an sau în ani de recuperare a cheltuielilor / investiției.

sâmbătă, 8 martie 2014

Despre respiratia peretilor

Salut, Iulia.
Atit de aprig, si de abrupt, si de provocator, a fost comentariul tau, incit am decis sa-ti raspund punctual, pe indelete. Si pt ca apreciez faptul ca ma critici NE-anonim (apropo, frumoase poze, excursionisto!), m-am hotarit sa-ti dedic un intreg articol pe blog. Daca vrei, ia-o ca pe un cadou de 8 martie, de Ziua Femeii, din partea mea. La Multi Ani tie, precum si tuturor doamnelor si domnisoarelor din vietile noastre, ale barbatilor, cele care ne criticati constructiv si ne ajutati sa fim mai buni!

Redau mai jos comentariul Iuliei, pt cei care, in viitor, vor accesa aceasta postare direct, fara a mai trece prin comentariile postarii "Izolatie exterioara polistiren 3-5 cm: o gluma ?", spre care ofer acest link, pt orice eventualitate.

"Da, am citit ce ati scris, inainte de a da retete pe net oamenilor, ar trebui sa va documentati serios. Nu este de gluma cu lucrurile acestea. Unii oameni studiaza de ce si cum se face, iar altii emit pareri nedocumentate pe net. Ar trebui sa vorbiti si de permeabilitatea la vapori a polistirenului si a altor materiale. Polistirenul nu e compatibil cu caramida, de pilda, pentru ca el are o permeabilitate mai mica la vapori decat caramida..astfel, peretele nu va putea respira dinspre interior spre exterior, mai pui si un finisaj exterior impermeabil si aia e. In concluzie, apare condensul de multe ori ( in combinatie si cu geamurile termoizolante, nu mai zic de raul acre se face cladirilor vechi, prin placarea cu polistiren. Vata e o solutie mult mai buna pt caramida. Nu trebuie tinut cont numai de indicii termici dar si de permeabilitatea la vapori a materialelor si a sistemelor de termoizolare alcatuite."

Si acum, raspunsul meu la comentariul Iuliei, evident insotit de alte intrebari, la care o invit sa-mi raspunda, daca va vrea, tot printr-un comentariu la acest articol (multumesc anticipat!)

1. Care sunt retetele si parerile alea nedocumentate care te-au deranjat atat de tare?
2. De ce crezi ca parerile mele (sau ale altora), care nu coincid cu ale tale, se datoreaza obligatoriu unei documentari... neserioase?
3. Ai citit si alte articole de pe blog, sau doar pe asta? Ai vazut cind a fost scris? La 11 aug. 2007! La inceput(uri)...!!!
4. Ai incercat programul/fisierul Radia3? Ti se pare o gluma?
5. Zici: "Nu trebuie tinut cont numai de indicii termici dar si de permeabilitatea la vapori a materialelor si a sistemelor de termoizolare alcatuite". Intru totul de acord. Dar eu mai intreb: oare de pret trebuie tinut cont? Tare sint curios daca ai avut vreodata tangenta cu domeniul vanzarilor, si daca ai patit vreodata sa te "spargi" in explicatii si recomandari savante catre vreun client, pt ca in cele din urma sa cumpere din alta parte marfa mai ieftina si evident de o calitate mai proasta.
6. Polistirenul este cel mai ieftin izolator termic. Normal ca se foloseste cel mai des! Atit la noi, cit si in toata Europa. Si asta de ani de zile, la fel ca si acum! Atita doar ca, avind in vedere nivelul de trai al celor din vest, procentul celor care isi permit sa izoleze la exterior cu vata minerala bazaltica este (mult) mai mare decit la noi...
7. Vata minerala bazaltica are 3 mari avantaje fata de polistiren: rezistenta in timp (durata de viata, unii zic 50 de ani, altii nelimitat), incombustibilitatea (nu arde si nu intretine arderea; clasa de protectie la foc A1) si respirabilitatea = permisivitatea la vaporii de apa. Dar tu te intrebi de ce mai folosim polistirenul? Prin analogie, toata lumea stie ca un Mercedes are (cel putin) 3 mari avantaje fata de Dacia. Oare de ce vedem pe strazi mai multe Dacii decit Mercedesuri? Oare de ce se vind Daciile inclusiv in Germania, patria Mercedesurilor? Indraznesc sa raspund: pt ca, desi au unele lipsuri, acestea fac ceea ce promit sa faca, la un pret acceptabil: sa te duca de colo pina colo, in conditii decente. Asa si cu polistirenul: dezavantajele lui se stiu, si le asuma fiecare cumparator, si se pot compensa, iar el iti ofera o izolatie termica buna, la cel mai mic pret.
8. Vata minerala bazaltica pt fatade tencuite (de densitate mare) este de aproximativ 2,5 ori mai scumpa (acum in RO) decit polistirenul expandat EPS80 (recomandat pt termoizolare exterioara de catre toti marii producatori din domeniu, gen Austrotherm, Caparol, Adeplast etc), la ACEEASI grosime. Concret, aproximativ 50 lei/mp la vata, fata de sub 20 lei/mp la EPS80, ambele la grosimea de 10 cm! In conditiile in care izoleaza termic cam la fel, se pun in opera cam la fel, iar accesoriile costa cam la fel (poate un pic mai scumpe pt vata!). Iar intre vata de 5 cm si polistiren de 10 cm grosime, eu prefer si recomand polistirenul de 10 cm.
9. Dintre toate cladirile din Romania izolate la exterior cu polistiren, majoritatea nu au nici un fel de probleme ulterioare (ele sau locatarii lor). Cum iti explici acest lucru? Asta indiferent din ce este alcatuit zidul exterior. Da, este clar ca exista si probleme, ca peste tot! Dintre cele care au probleme (gen igrasie, mucegai, aer inchis, etc), o buna parte datoreaza acest lucru punerii defectuoase in opera a termosistemului (greseli de montaj, punti termice, materiale nerecomandate pt astfel de lucrari etc). Iar o alta buna parte dintre cei cu probleme NU si-au / NU li s-a dimensionat corect grosimea stratului izolator. De ex: strat izolator prea subtire tinind cont de alcatuirea peretilor exteriori, care se poate traduce prin faptul ca temperatura suprafetei interioare a peretilor exteriori este (prea) mica comparativ cu gradul de saturare cu vapori de apa a aerului interior => umiditate excesiva => condens => mucegai. Pe scurt, marea majoritate a celor care au probleme in urma izolarii termice exterioare cu polistiren, fac sau au facut greseli mai mult sau mai putin grave in ceea ce priveste dimesionarea, punerea in opera sau comportarea corecta vizavi de termosistemul aplicat (+ ferestre termopan etanse).
10. Aerisirea incaperilor locuite este foarte importanta, chiar si la cladirile neizolate, pt aport de aer proaspat si eliminarea umezelii. Ideal ar fi sa se faca mecanizat, cu recuperare de caldura. Insa orice schimb de aer / vapori de apa cu exteriorul inseamna de fapt pierderi de energie. Ori noi tocmai asta incercam sa impiedicam / minimizam prin termoizolarea cladirilor. NU SUNT de acord nici cu extrema cealalta, si anume recomandarea de a aerisi casa de 2 ori pe zi, cu geamurile larg deschise, cite o jumatate de ora. Este mult prea mult, mai ales daca este foarte frig afara. Pt o camera de locuit de dimensiuni medii, de 4/4 m, cu o fereastra aproape indiferent cat de mica/mare, deschiderea ei timp de 3 minute, cand afara sint cel mult 0*C, duce la inlocuirea intregului volum de aer al camerei cu un aer nou, curat, din afara. Este suficient!!!
11. Zici ca: "Polistirenul nu e compatibil cu caramida, de pilda, pentru ca el are o permeabilitate mai mica la vapori decat caramida". Asa, si ?!?! E mai compatibil cu BCA-ul? Sau cu betonul? Nici vorba! Si totusi, o multime de cladiri din caramida, mai veche sau mai noua, din toata Europa, au fost termoizolate cu polistiren expandat, si sunt bine-mersi. La fel, cladiri din BCA, sau din beton... Eu cred ca e la fel de important si cum faci, nu doar ce si unde faci.
12. Daca in urma experientei si cunostintelor mele indraznesc sa emit pareri sau sa dau sfaturi, nu inseamna ca oblig pe cineva sa fie de acord cu ele sau sa le urmeze.
13. Dupa parerea mea, chestia asta cu "respiratia peretilor" seamana cu alta manie moderna, si anume cea legata de "produse naturale, fara E-uri". E pe buzele tuturor, toti se preocupa de asta, toti cauta si doresc asta. Ca raspuns, toti producatorii (indiferent ce produc) pun pe ambalaj cuvintul "natural" sau "ecologic", intr-un context sau altul, ca sa dea bine. Atata doar ca produse 100% naturale nu prea exista, sunt greu de gasit si evident ca pretul lor este mult mai mare. Un sfert adevar, trei sferturi marketing! Nu e nimic rau in a incerca sa maninci natural; e rau doar atunci cind faci o manie din asta. Am auzit intr-un magazin o cucoana zicand vanzatoarei: "As dori un suc, dar sa fie natural. Dati-mi va rog un Cappy de portocale". Ce sa mai zic? Sigur avea acasa pereti care respira...
14. Reproduc un comentariu la un articol de pe spatiulconstruit.ro, care dezbatea acelasi subiect, al permisivitatii la vapori a cladirilor: "Circulatia aerului prin materiale de constructii, duce inevitabil la PIERDERE de ENERGIE; de aceea se izoleaza constructiile la exterior si mai nou si la interior, pentru ca acest transfer de aer care contine si vapori de apa sa fie cat mai redus. Chiar daca izolam UNIFORM si fara punti termice o casa cu peste 40-50 cm grosime de EPS, tot va fi o mica pierdere de energie, insa posibilitatea formarii condensului este exclusa. Grosimea cea mai mare pe care am realizat-o a termoizolatiei unei constructii, a fost la o cladire de birouri , unde la pereti am utilizat 40 cm de EPS , iar la Pod am montat 65 cm. Pe parcursul a 4 ani de exploatare a cladirii, nu am vazut urme de condens, iar consumul de energie total-incalzire si ventilatie cu recuperare de caldura, nu a depasit 1200- 1500 lei /luna. Suprafata constructiei este de 2.400 mp. Sistemul de ventilare functioneaza zilnic la capacitati de 2400-2700 mc aer/h; vara si iarna, aerul este racit-incalzit cu o PC, care utilizeaza agentul termic de la o adancime de 120m. Incalzirea prin pardoseala pe timpul iernii se executa cu o centrala pe gaz de capacitate 50 Kw. Pentru detalii referitoare la circulatia aerului si a vaporilor de apa prin materialele de constructii, rog vizionati pe You Tube polyoretan/celuloza si vata minerala. Polyoretanul poate fi inlocuit cu EPS . Am participat la cateva Conferinte internationale organizate de Institutul de case Passive din Germania (in perioada 2003-2009) si nu am auzit la nici o prezentare ca ,,PERETII RESPIRA,, !. Cu stima Marin"
15. Probabil ca disputa asta, referitoare la necesitatea respiratiei peretilor, nu se va stinge prea curind. Este alimentata de mult marketing si de multe interese. Ambele tabere au multi fani, fiecare cu cunostintele lui si cu experienta lui personala. Este aproape la fel ca disputa BCA - caramida. Eu prefer o abordare mai putin transanta: orice material de constructie prezinta avantaje si dezavantaje. Daca avantajele sint certe si suficient de mari, iar pretul nu este prohibitiv, merita folosit. Iar dezavantajele folosirii lui ni le asumam si incercam sa le minimizam efectele.

duminică, 2 martie 2014

Calculul volumului optim pt puffer & boiler

Un puffer este, in esenta, un rezervor pt inmagazinarea energiei, prin intermediul apei. I se mai spune acumulator de caldura. Este ideal in cazul cazanelor pe lemne, pt ca acestea nu isi pot modula puterea atit de usor si de eficient ca si centralele pe gaz.

Exista mai multe tipuri de puffere: fara serpentina sau cu 1 serpentina (poate fi legat la o singura sursa pt incalzirea apei: centrala termica SAU panouri solare), cu 2 serpentine (poate fi conectat simultan la 2 surse de incalzire: centrala termica SI panouri solare, de ex), tank in tank (se foloseste si la prepararea ACM, caci rezervorul din interior se comporta ca un boiler).

Trebuie facuta distinctia intre puffer si boiler, desi ambele sint incalzite de centrala termica. Apa din puffer va circula prin instalatia de incalzire (radiatoare/pardoseala, in circuit inchis, cu automatizarea aferenta), iar apa din boiler este apa sanitara, asa-numita Apa Calda Menajera (ACM).

Avantajele folosirii unui puffer corect dimensionat sint:
* cazanul functioneaza uniform => uzura lui va fi mai mica in timp => durata de viata a cazanului creste.
* procesul de ardere este mai eficient => emisiile de gudron si noxe sunt mai reduse.
* cazanul functioneaza in cea mai mare parte a timpului la temperatura nominala pe tur => randamentul lui este maxim => economie de combustibil.
* intervale mai mari de timp intre 2 alimentari succesive ale cazanului => usurinta si confort in exploatare.

Desi se folosesc in principal in cazul centralelor termice pe combustibil solid, unde ar trebui sa fie o componenta nelipsita a instalatiei de incalzire, ele se mai pot utiliza si la centralele electrice astfel: noaptea, cind pretul energiei electrice este cel mai mic, centrala electrica functioneaza si "baga" in puffer energie termica, pe care ziua o veti putea folosi la incalzirea locuintei si chiar a ACM.
In cazul centralelor pe gaz, mai ales a celor moderne, cu condensare, investitia intr-un puffer NU se mai justifica, datorita faptului ca acestea isi pot modula eficient arderea, adica pot furniza intre 10% (unele...) si 100% din puterea lor nominala (fara a le dauna acest lucru nici lor si nici randamentului lor).
Atentie la dimensiunile lor! Ar fi bine sa stabiliti din timp ce volum ar trebui sa aiba pufferul optim pt instalatia voastra, si eventual sa-l achizitionati din timp. Astfel incit, la momentul montarii lui, sa nu va treziti ca nu va incape pe usa, sau pe scarile catre subsol, sau ca in camera tehnica nu mai aveti suficient loc pt el.

Daca puteti sa plasati pufferul deasupra centralei termice este posibil sa nu mai aveti nevoie de pompa de circulatie intre cazan si puffer. Schimbul de agent termic intre ele se va face prin termosifonare. Insa tevile dintre ele trebuie sa fie suficient de groase.
Astel se poate rezolva o problema majora a centralelor pe lemne, si anume penele de curent sau avaria pompei de circulatie. Pufferul va prelua caldura din cazan chiar daca pompa dintre cazan si puffer nu functioneaza.

Legat de dimensionarea volumului lor, se recomanda intre 20 de litri/kW cazan (mult prea putin, cred eu; nu te poti astepta la o autonomie cit de cit decenta cu un volum asa de mic) si 100 de litri/kW cazan (arhisuficient, autonomie foarte mare, insa pretul este pe masura) pt fiecare kW al puterii centralei termice (cazanului). Insa la calcului volumului optim al unui puffer ar trebui sa se tina cont si de celelalte componente ale instalatiei termice: puterea centralei termice, necesarul termic al locuintei pe care o va deservi, modul de preparare al ACM, tipul de incalzire.
Este important daca aveti incalzire cu radiatoare sau prin pardoseala. In cazul incalzirii cu radiatoare, temperatura minima pana la care va mai este utila la incalzire apa din puffer este mai mare, de vreo 50-60*C (in functie de dimensionarea radiatoarelor tinand cont de temperaturile de tur si retur). Asa ca o sa puteti folosi apa din puffer de la maximul ei, sa zicem 85*C, pina la, sa zicem 50*C. Dupa care trebuie sa faceti din nou focul. Pe cand la incalzirea prin pardoseala (IPAT), poate va este suficienta si o temperatura a apei din puffer de, sa zicem, 35*C, pt turul serpentinelor. Asa ca in acest caz "stoarceti" de la puffer mai multa energie, deci pufferul poate fi mai mic.
Este importanta si diferenta dintre puterea cazanului si necesarul termic al locuintei. Daca aceasta diferenta este mica (cazan prea mic sau casa prost izolata termic si cu consum mare de caldura), atunci cea mai mare parte din caldura generata de cazan este folosita pt incalzirea radiatoarelor/casei, si ramine prea putina pt a ridica temperatura apei din puffer la 80-90 de grade C, astfel incit sa o putem folosi dupa ce lemnele din cazan au ars.


Exemple:
Sa zicem ca suntem in zona climatica III, deci temperatura exterioara de calcul al necesarului termic al casei este -18*C (FOAAAARTE RAR!). In aceste conditii, necesarul termic al casei este de, sa zicem, 17 kW.

1. Diferenta dintre puterea cazanului si necesarul termic de calcul al locuintei este MICA, iar pufferul este si el MIC: atunci n-o sa-l puteti incalzi suficient cu o alimentare decit daca afara este mai cald decit temperatura de calcul a zonei climatice, de ex intr-o dupa-amiaza calduta de octombrie-noiembrie sau martie-aprilie. Dar chiar si incalzit bine, autonomia lui este mica pt ca volumul de apa este mic si se raceste repede prin radiatoare, cind vine noaptea si scade din nou temperatura.

Concret: la necesar de 17 kW, putem monta linistiti si un cazan pe lemne de 24 kW. Va putea furniza casei 17 KW casei la -18*C afara, si mai si raman 7 kW rezerva pt ACM dintr-un boiler de 150 de litri, suficient pt 4 persoane! (cu 7 kW il poate incalzi pe intregul boiler, de la 8 la 45*C, intr-o ora!!!) In general, de la 2 focuri pe zi (in 24 ore), nu mai prea conteaza incalzirea boilerului... La -18*C afara, aproape toata caldura unui plin de lemne se duce la incalzirea casei si a ACM. Deci intr-un puffer MIC de, sa zicem, 500 de litri, va ajunge cam putina caldura. Deci, cand e frig afara, autonomie ZERO: cum se termina lemnele din cazan, cum trebuie sa faci iar focul. DAR: intr-o dupa-amiaza calduta de octombrie-noiembrie sau martie-aprilie, pierderile de caldura reale ale casei ar putea fi doar 5 kW !!! 24 kW cazanul - 5 kW necesar termic real = 19 kW diferenta. Ei bine, nici acum nu poti incalzi ca lumea un puffer de 500 de litri cu un plin de lemne in paralele cu incalzirea casei (durata ardere tapn = Timpul de Ardere al unui plin de lemne la Puterea Nominala, sa zicem, 2,5 ore). Deci, chiar si cand e mai cald afara, autonomia pe care o vei avea va fi de maxim 5 ore!, dintre care 2,5 ore arde un plin de lemne. Cu alte cuvinte, dupa ce se termina focul unui plin de lemne, mai dureaza vreo 2 ore pana cand va trebui sa faci din nou focul !!! Nu prea vad sa fie o mare realizare ca si confort, dar solutia asta are avantajul ca atat centrala (cazanul), cat si pufferul, sunt mai mici si deci mai ieftine!!! Sau, poti sa faci 2-3 focuri consecutive a cate 2,5 ore arderea unui plin de lemne, si atunci o sa ai 6-8 ore pana va fi nevoie de un nou foc! Caca-maca...

2. Diferenta dintre puterea cazanului si necesarul termic al locuintei este MICA iar pufferul este MARE: se amplifica neajunsurile de mai sus: n-o sa-l puteti incalzi suficient cu un singur foc decit foarte rar, primavara sau toamna la, sa zicem, +14*C afara, asa ca, desi aveti un puffer mare, autonomia pe care o ofera este tot mica, si ati cam dat bani in plus degeaba pe el. Pt ca volumul lui NU a fost corelat cu puterea cazanului, si nici cu necesarul termic la -18*C !!!

Concret: acelasi necesar termic de 17 kW la -18*C, de 5 kW la vreo +12*C, acelasi cazan de 24 kW, dar cu puffer de 1500-2000 de litri. Puteti eventual sa faceti 2 focuri consecutive, de exemplu duminica cand sunteti pe acasa, cu care chiar sa incalziti bine pufferul, si s-ar putea sa nu mai fie nevoie de un nou foc pana pe luni seara sau marti dimineata, maxim!!!

3. Diferenta dintre puterea cazanului si necesarul termic al locuintei este MARE iar pufferul este MIC: il incalziti usor la 90 de grade C, chiar cind e frig afara. Insa exista riscul sa se incalzeasca la maxim apa din puffer si lemnele inca sa nu fi ars complet, caz in care ori facem prea cald in casa si deschidem geamurile si pierdem caldura, ori "sufocam" cazanul pt a domoli/prelungi arderea, adica tocmai lucrul pe care voiam sa-l evitam prin achizitionarea unui puffer. Dar cel mai bine, in acest caz, este sa NU punem lemne in cazan pana la plin, ci mai putine !!!

Concret: necesar 17 kW, cazan de 35 kW. Chiar la -18*C, poti supraincalzi un puffer de 500 de litri, cu un plin de lemne. E mult prea mic! Ar fi ok unul de 1000 de litri, care poate fi incalzit cu totul cu un singur foc de 3 ore tapn. Autonomie 6 ore, deci vreo 3 ore dupa ce arde un plin de lemne, in 3 ore! Vreo 4 focuri pe zi, cand afara e cel mai frig, nu e nu stiu ce afacere. Dar e mai bine decat foc non-stop, plus ca se intampla FOAAARTE RAR !!!! Sau, si mai bine, ar fi unul de 1500 de litri, care poate fi incalzit lejer cand afara este mai cald si necesarul termic real al casei ar fi acelasi 5 kW din exemplele anterioare, oferind o autonomie de 20 de ore (din care 3 ore arde plinul de lemne). Deci un foc si ceva pe zi, in 24 de ore. Sau, 5 focuri pline in 4 zile! Iar un puffer de 2000 de litri ar incepe sa fie cam mare, greu de incalzit...

4. Diferenta dintre puterea cazanului si necesarul termic al locuintei este MARE iar pufferul este si el MARE, atunci va aflati oarecum in situatia ideala, dar si cea mai scumpa: aveti cu ce sa-l incalziti, chiar si atunci cind e frig afara, si odata incalzit va ofera autonomie mare intre 2 alimentari ale cazanului. Evident, si investitia initiala este mai mare: cazan mare + puffer mare!

Concret: necesar 17 kW, cazanul de 50 kW, cu puffer de 2500 de litri. Autonomie de 11 ore, la -18*C afara, din care 4 ore am considerat o ardere completa a unui plin de lemne. Deci cam 2 focuri pe zi cand afara e cel mai frig. Insa cu un puffer de 3000 de litri, cand e mai cald afara si necesarul termic real este acelasi 5 kW din exemplele anterioare, am avea o autonomie intre 2 alimentari succesive ale cazanului de 37 de ore. Deci cam 2 alimentari in 3 zile !!! Parca suna mult mai bine din punct de vedere al confortului fochistului, nu?


Altfel spus, toate acestea trebuie sa fie corelate intre ele, pt a obtine autonomia dorita cu minimul de combustibil consumat. Tocmai acest lucru este ceea ce isi propune sa va ajute sa faceti si fisierul de mai jos:



~Calcul volum Puffer & Boiler~ 75 KB; fisier pt calculul volumului optim al unui puffer & boiler

=========================================================== ===========================================================